ESEU
     ,,Portretul profisional al  Pedagogului”  

   Nu  cred că aşi greşi cînd aşi spune: “Pedagogul este ceea ce nu se uită, pentru că al său chip este întipărit în alcătuirea fiinţei tale,pedagogul este bucuria pentru vremea bună şi teama de vremea rea, este ceea ce te cheamă în clasă după ceasurile petrecute acasă, este ceea ce te leagă mai departe de viaţă...”.

După DEX pedagogul este difinit ca,, Persoană cu pregătire specială, care se ocupă, teoretic și practic, cu munca didactică și educativă; educator.  Persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate şi care predă o materie de învăţământ; persoană care îndrumă, educă pe cineva.”[1]

În concepţia mea, pedagogul este responsabilul pentru procesul educativ, acesta fiind extrem de complex, atât sub aspectul organizării, dar mai ales sub acela al fundamentării ştiinţifice a raporturilor instituite între principalii factori implicaţi în acest proces.

Pedagogul este responsabil de modelarea personalităţii umane, de ceea ce filosoful Constantin Noica numea „devenirea întru fiinţă a omului”.

De la pedagogii satelor pe seama cărora Spiru Haret crea un sistem de învăţământ fără egal, la pedagogii neamului, până la marele pedagog al omenirii, răstignit pe cruce în zilele lui Ponţiu Pilat, pedagogii străbat istoria popoarelor civilizate ca un fluid cald de pace şi înţelepciune.
În învăţământ, nu oricine poate îndeplini cerinţele complexului act educativ. În persoana sa, pedagogul trebuie să însumeze calităţi subtile de psiholog, , didactician şi metodist.

 În opinia mea, pedagogul ideal ar trebui să îndeplinească o serie de calităţi. . În primul rând, pentru a putea merge în faţa unei clase de elevi, consider necesară o pregătire de specialitate înalt calitativă.

 A doua condiţie necesară este înclinaţia spre această meserie, deoarece nici un lucru nu va fi bine realizat dacă nu se face şi din plăcere.

Răbdarea este după părerea mea o condiţie esenţială a unui pedagog, deoarece consider că nu toţi elevii sunt genii şi pricep din prima.

Competenţa comunicativă ar fi o altă trăsătură importantă a pedagogului ideal. Ce folos să aibă un solid bagaj de cunoştinţe, dacă nu este capabil să se exprime clar sau să-şi expună opiniile şi gândurile. Comunicarea didactică îl are fără îndoială ca protagonist principal, regizor, strateg, pedagogul care, dincolo de o pregătire de specialitate înalt calitativă trebuie să posede  competenţă de comunicare.

Profesorul trebuie să fie creativ, să nu fie obedient, până la pierderea identităţii sale profesionale, faţă de modalităţile didactice căzute în desuetudine, faţă de şabloane, chiar dacă, uneori acestea sunt suprasolicitate oficial.

Trebuie să fie ingenios, pentru că în general vorbind, profesorul este factorul determinant al succesului unei lecţii, şi nu structura în sine a acesteia , fie ea tradiţională, fie modernă.

Profesorul trebuie să fie un ghid, care îndrumă eforturile receptive ale elevilor, un ghid competent, inteligent, imaginativ, sensibil, cu elevat gust estetic şi amabil, pentru ca prin întregul său comportament, să introducă în lecţie dimensiunea estetică, să sensibilizeze elevii şi astfel să creeze condiţiile necesare realizării comportamentelor unei educaţii implicite, singura validă sub aspect psiho-pedagogic şi didactic.

Orizontul lui cultural-artistic trebuie să fie întins şi să-i permită a stabili, spontan, referiri la artele conexe, ale căror limbaje trebuie să-i fie accesibile. Nu îmi pot imagina un pedagog opac faţă de universurile sensibile ale operelor, rece şi distant în relaţiile cu elevii sau, mai rău, posomorât, refractar comunicării libere şi deschise cu discipolii săi.

Pedagogii sunt adevăraţii creatori de bogăţie, pentru că fundamentele culturale şi morale ale omului activ şi util societăţii, ei sunt cei care le sădesc. Pedagogul nu se deosebeşte prea mult de cei doi apostoli ai creştinătăţii, Petru şi Pavel, este şi el un propovăduitor modest, cu inimă mare, cu răbdare desăvârşită, bunăvoinţă şi înţelepciune să dea şi la alţii. Adeseori cu grijile casei în spinare deschide poarta şcolii şi acolo le lasă, în clasă intră cu zâmbetul pe buze şi căldură radiantă. Ochii vioi ai discipolilor îl urmăresc atent, îl analizează, încuviinţează prin faptă ce li se cere şi nu ies din cuvântul său,

Esenţa menirii  pedagogului  rămâne, întru adevăr, iubirea şi înţelepciunea, ceea ce reiese şi din următoarele însemnări: “Munca pedagogului  e fără asemănare. Tehnica şi arta educaţiei, pe care  le stăpâneşte şi trebuie să le aplice, sunt dintre cele mai nobile şi mai complexe, pentru că el modelează personalitatea vie a oamenilor chemaţi să clădească, să construiască, să sculpteze, să picteze, să cânte, într-un cuvânt: să făurească o lume dreaptă şi mult mai frumoasă. El, pedagogul, are datoria de a selecţiona şi transmite de la o generaţie la alta cărţile de mare valoare, care cuprind testamentul gândirii, simţirii şi voinţei de bine a celor mai de seamă fii ai ţării şi ai lumii. Tot el are datoria de a veghea la păstrarea nealterată a limbii literare a neamului românesc...”. Aceste două virtuţi creştine sunt insuflate şi întipărite pentru veşnicie în micile suflete de copii şi recunoştinţa pentru cei care te formează şi te instruiesc în viaţă niciodată nu va fi suficientă.                                                       ÎN FINE PEDAGOGULE  ,EŞTI REGE NEÎNCORONAT AL EDUCAŢIEI!!!

---

                        Propunător:Vişchiu Olga,învăţătoare L T Balatina